Am primit la ceva timp dupa depunerea dosarului II formularele medicale.Cel mai important lucru in legatura cu ele, e sa le faci pt toti membri de familie (sot/sotie, copii) pe care vrei sa-i aduci cu tine in Canada, chiar daca nu pe loc, ci oricand mai tarziu!!!Daca nu-i treci pe formulare si nu faceti vizita medicala ACUM, nu vei mai putea sa-i aduci acolo. Vor trebuie sa aplice separat, alte proceduri, etc. Deci, chiar daca nu vine nimeni cu tine acum si pleci singur, trece-ti partenerul + copiii si convinge-i sa faca si ei vizita medicala.Vizita se poate face la Bucuresti, Timisoara, Chisinau sau Budapesta. Noi am ales Budapesta.Suni la nr.de telefon pe care-l gasesti pe formulare, te programezi si asta-i tot.Noi am fost in Budapesta, totul a durat repede, civilizat, am ajuns seara si am plecat a 2-a zi la pranz.Dupa ce am ajuns acasa, am primit la 1 luna o scrisoare de la Viena precum ca trebuie sa facem inca un test. Ne-au venit 2 plicuri, la fiecare cate unul, pe care scria sa le inmanam doctorului. Ne-am enervat, am sunat la Budapesta, ne-a zis doctorul sa desfacem plicurile si sa-i citim ce scrie si a zis ca da, va dura 5 min, dar trebuie sa venim ca e vorba de testul de hepatita, din cauza ca avem tatuaje, pierce-uri si cercei.Supararea de rigoare, a 2-a zi pe masina si iar la drum. Am ajuns la doctor si ne-a zis ca ne mai ia sange o data si ca totul va fi bine.SFAT: Cereti sa vi se faca testul de hepatita prima data, chiar daca nu e obligatoriu necesar, ca sa evitati inca un drum si o luna pierduta! Tatuaje, piercing, cercei, la oricare e posibil ca doctorul de la Viena sa ceara un nou test.Vizita medicala inseamna un control general, sange, plamani si nu uita de hepatita.Indiferent unde mergi, costa la fel, cam 100 euro/pers. In Ungaria noi am schimbat forinti, ca euro nu acceptau in iarna lui 2008 cand (parca) am fost noi. Card nici atat.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment